duminică, 6 martie 2011

Mâncare de bame /Bame Yemeği


Bamele sunt bune de consumat atunci când sunt tinere, cu păstaia fragedă, pentru că cele bătrâne devin cleioase atunci când sunt gătite. Pentru a preveni apariţia acestui clei putem lăsa bamele acoperite cu un strat de roşii curăţate şi tăiate în bucăţele măcar 30 de minute, sau putem opări bamele în apă cu oţet sau borş.
INGREDIENTE:
½ kg bame tinere
o ceapă medie
trei roşii mari cărnoase
pătrunjel
sare şi piper
MOD DE PREPARARE:
Se curăţă bamele de codiţă, se spală bine şi se pun într-un vas, roşiile sunt curăţate de coajă şi se taie în bucăţele mici după care sunt adăugate peste bame, se lasă aşa cel puţin 30 de minute. Se curăţă ceapa şi se taie în bucăţele mici. Într-o crăticioară se pune puţin ulei şi se căleşte ceapa, când aceasta a devenit aurie se adaugă şi bamele împreună cu roşiile. Se călesc un pic după care se adaugă un pahar mare de apă şi se condimentează după gust cu sare şi piper. Dacă doriţi puteţi adăuga şi un cartof. Bamele se fierb până se înmoaie, când este gata se adaugă pătrunjelul tocat mărunt. Se serveşte caldă, fie simplă, fie alături de carne de pui sau vită.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Inainte de preparare, bamele se fierb in apa cu sare. Cand sunt aproape fierte, se adauga in apa 3-4 linguri de otet. Se fierb pana cand se inmoaie, apoi se scurg si se prepara.

Anonim spunea...

eu am facut asa cum scrie fara otet fara fiert in apa .... si mia esit superb asa cum imi doream